perspective...

 Tot timpul nu ma gandesc decat la bolile mele, la cum m au cuprins ele luamdu mi orice perspectiva asupra vietii chiar daca am saizeci si patru de ani. Fara perspectiva pozitiva , care sa ma motiveze , sa ma faca sa simt ca sunt in joc , sa mi doresc si altceva decat sa pot pleca odata undeva , macar la o suta de kilometri . Asa ca datorita simptomelor , a vietii , am doar perspectiva nefasta cu boli si necazuri din care nu stiu cum sa mai ies. In conditiile astea si psihologic sunt la pamant , plutesc intr o mare neagra , amenintatoare...Sunt ani de cand nu am putut sa scriu ceva cu bucurie cu satisfactie cu sperante...